Despre noi

Echipa noastră este formată din trei coleg de clasă, şi anume Evelin Peter, Nicoleta Iacobuţ şi Ionuţ Sava (foto).



Suntem colegi de mai bine de trei ani, timp în care am reuşit să punem bazele unei prietenii solide. Principiile şi viziunile noastre despre viaţă ne leagă atât de mult, încât am decis că este imperios necesar ca prin derularea unui proiect să contribuim la dezvoltarea comunităţii noastre, iar ideea de a lăsa ceva în urma noastră, după terminarea liceului, ne-a motivat. De asemenea, activitatea noastră de voluntariat ne-a deschis o perspectivă obiectivă, am putea spune, asupra modului de viaţă al oamenilor din jurul nostru, ajungând la concluzia că, în ciuda faptului că majoritatea tinerilor pleacă spre oraşe mai mari, putem transmite un sentiment profund de solidaritate faţă de următoarele generaţii.

Prin acest proiect, ne propunem să ajungem în diverse medii rurale defavorizate din mai multe puncte de vedere. Considerăm că prin implicare şi acordarea unui sprijin viitorilor cetăţeni, vom putea crea o punte de legătură între generaţii.

Ne considerăm o echipă dinamică, care răspunde tuturor provocărilor cu precizie şi promptitudine, soluţionând potenţialele probleme eficient şi miniţios.

Iată gândurile noastre despre proiect:

Evelin Peter: "Mi-a plăcut ideea de cetăţenie activă încă din prima clipă când am auzit acest lucru. Proiectul îşi propune, cel puţin din punctul meu de vedere, să soluţioneze nişte probleme reale ale sistemului de învăţământ actual. Sper că alături de colegii mei vom reuşi să facem o treabă bună şi să le acordăm, în adevăratul sens al cuvântului, un sprijin acelor copii."

Nicoleta Iacobuţ: "Sunt absolut încântată de acest proiect şi, de aceea, am decis să mă implic în procesul de implementare. Pentru mine reprezintă o provocare şi o oportunitate, totodată, de a demonstra publicului larg faptul că tinerii din ziua de azi au şi alte preocupări şi sunt interesaţi, într-un fel sau altul, de viitorul nostru, de viitorul României."

Ionuţ Sava: "WOW! Este unul dintre cele mai mari proiecte pe care le coordonez din toată activitatea mea în Consiliul elevilor. Sunt ferm convins că participanţii vor primi cu braţele deschise acest proiect, datorită sprijinului material pe care îl va acorda. Trebuie să menţionez că fără partenerii noştri, proiectul nu ar fi avut, respectiv nu ar fi acordat atât de multe facilităţi participanţilor, iar pe această cale le mulţumesc."

Un comentariu: